Ce se întâmplă cu piața imobiliară în 2021: prețurile apartamentelor cresc în funcție de zonă, iar acestea continuă să fi exprimante în euro

Suntem în Martie 2021 iar piața imobiliară rezidențială – clienți, cumpărători/vânzători, dezvoltatori, brokeri și bănci încă aspiră la o soluție din partea guvernului deoarece acesta mizează pe o creștere economică de 4,3%. Bineînteles, în paralel, analiștii își majorează prognozele la peste 5%, luând în considerare faptul că în cadrul procesului de vaccinare tot mai mulți oameni sunt incluși pe listele de programare, iar presiunea pandemiei Covid-19 se va mai reduce.

Utilizând cea mai mare platformă de imobiliare din România, imobiliare.ro, observăm că: în ianuarie 2021 indicele agregat pe Bucureşti, Cluj, Braşov, Timişoara, Constanţa indica o creştere de 1,1% faţă de ianuarie 2020, preţul pe metrul pătrat ajungând la 1.361 de euro, în creştere cu 1,1%, adică 15 euro.

Pentru a avea o imagine mai detaliată asupra modificărilor deja apărute în cadrul prețurilor imobiliarelor, echipa noastră a realizat un grafic al evoluției prețurilor/mp exprimat în moneda EURO, cu scopul de a surprinde prețurile medii aferente anului 2020 vs 2021.

Analizând graficul de mai sus, observăm că în Bucureşti aveam o scădere de preţ de 2,6%, adică 37 euro/mp în ianuarie 2021 faţă de ianuarie 2020, referinţa fiind de 1.412 euro/mp.

La garsoniere preţul stagnează pentru cele noi (1.257 euro/mp) şi scad pentru cele vechi cu 0,7%, la 1.841 euro/mp.

Pentru 2 camere, preţul apartamentelor noi scade cu 2,6% (1.438 euro/mp), iar la apartamentele vechi scăderea este de 4,4% (62 euro/mp), până la 1.361 euro/mp.

La apartamentele noi cu 3 camere preţul scade cu 1,1%, la 1.570 euro/mp, în timp ce la apartamentele vechi preţul creşte cu 0,5%, la 1.344 euro/mp.

La apartamentele noi cu 4 camere preţul scade cu 2,1% la 1,597 euro/mp, dar creşte faţă de luna dedcembrie 2020 cu 3,9%, în timp ce la apartamentele vechi  avem o creştere de 4,5%, la 1.251 euro/mp faţă de ianuarie 2020, şi de 3,75% faţă de decembrie 2020.

Bineînţeles că acestea sunt date agregate, fiercare oraş şi fiecare cartier având situaţia proprie. Spre exemplu, undeva în Drumul Taberei, în 6 luni, după apariţia metroului, preţul unui apartament a crescut de la 70.000 de euro, preţ de achiziţie, la 86.000 de euro acum.

Dacă previziunile economice de acum se vor adeveri, adică o creştere economică de peste 4%, fără tăieri de salarii nici la stat nici la privat, cu revenirea presinilor pe piaţa forţei de muncă, vom vedea o creştere mai susţinută a preţurilor apartamentelor. Mai ales că, la preţurile actuale, cu salariul mediu de 3.500 de lei net pe lună, îţi poţi cumpăra un apartament de 2 camere de 70.000 de euro în 8,2 ani, faţă de 32 de ani în anul 2008, conform unei analize a firmei de brokeraj imobiliar SVN.

Ceea ce vedem noi în acest moment ca ştiri privind creşterea preţurilor materiilor prime, puţin mai încolo vom vedea în preţurile produselor finite.

Acest lucru se va vedea şi pe piaţa construcţiilor, unde fierul, cimentul înregistrează creşteri susţinute.

Dacă guvernul va da drumul banilor pentru investiţiie publice în infrastructură, piaţa muncii se va tensiona, având în vedere existenţa unui deficit de 500.000 de oameni în sectorul de construcţii. Acest lucru va duce la creşterea salariilor şi, implicit, în final, la creşterea preţurilor construcţiilor.

De la această realitate pornim la începutul acestui an 2021.

Poate sunteți interesați și de:

Principalele etape în construcția casei​

Este necesară autorizația de construire pentru o casă din containere maritime?